Adunarea Generală a Organizațiilor (AGORA) reprezintă adunarea națională a reprezentanților ADN, care însumează membrii echipelor de coordonare de la nivelul tuturor județelor. AGORA, conform Statutului partidului, este organismul abilitat pentru a vota structura centrală de conducere și a stabili orientare doctrinară a ADN.

Sâmbătă, 22 februarie 2020, a avut loc la București prima AGORA – Adunarea Generală a Organizațiilor ADN.

La AGORA au participat peste 400 de membri din toate județele țării angrenați în mod direct în organizarea structurilor ADN în teritoriu și în pregătirea alegerilor locale. Dezbaterile au fost însoțite de lansarea Proclamației de la București, cea care structurează și explică direcția în care ADN urmează să se dezvolte în acțiunea sa politică. Principiile ADN urmează să fie aplicate într-o Românie în care vechea clasă politică trebuie să fie înlocuită de o alternativă reală, ancorată în realitate. Acest prim document programatic urmează să treacă testul punerii în practică, pentru ca apoi să fie îmbogățit și îmbunătățit.

Coordonatorul politic al Alternativei pentru Demnitate Națională, Cătălin Ivan, a subliniat că această primă adunare, pe care a prezidat-o alături de Ion Răducanu, coordonator organizatoric național, Didi Dumitru, Mădălina Nistor, Nadia Rață, de asemenea, coordonatori la nivelul structurii centrale, are ca scop adoptarea programului politic, dar și a strategiei de campanie, la care se adaugă obiectivele pe care și le propune partidul în perioada 2020-2040. Baza de la care pornește partidul a fost surprinsă de Cătălin Ivan în formula „Suntem o mișcare politică eminamente conservatoare”, pentru a defini naționalismul patriotic luminat pe care îl îmbrățișează. Printre cei care au luat cuvântul pe scenă în susținerea acestui demers s-au numărat și academicianul Cristina Gârlea și economistul Constantin Boștină.

Această alternativă abordează foarte multe planuri, punând în centru suveranitatea Românei și a românilor, evaluând cu grijă ceea ce ni se oferă din afara țării și ridicându-se cu orice risc contra lucrurilor care sunt prezentate atunci când ele aduc atingere ființei noastre ca neam.