Cătălin Ivan: „Românii trebuie protejaţi de coronavirus, dar mai ales de oportunismul şi politicianismul ieftin care se practică astăzi la Cotroceni şi la Palatul Victoria!“

Coordonatorul politic național al Alternativei pentru Demnitate Națională – ADN, Cătălin Ivan, cere în cadrul unei declarații de presă ca președintele Klaus Iohannis și PNL să renunțe la himera politicianistă a alegerilor anticipate și să se concentreze pe protejarea românilor de coronavirus prin măsuri ferme, care să arate că statul încă mai este funcțional.

„Dacă liberalii nu vor să guverneze, se pare că îi va obliga coronavirusul. Anticipatele lui Iohannis sunt o glumă sinistră, aşa cum i-au fost şi primele luni din noul mandat. România are nevoie astăzi de unitate, solidaritate, măsuri ferme, prevenţie şi eficientă în prevenirea unei epidemii care bate tot mai insistent la uşă“, crede Cătălin Ivan.

Redăm integral declarația presă:

„Europa trece prin momente dificile, iar criza cu coronavirusul pare chiar mai complicată decât ne-am fi închipuit. Când 133 de oameni mor în Italia într-o singură zi, e clar că acolo lucrurile au scăpat de sub control și că e cazul ca România să fie în alertă maximă.

Nu înțeleg de ce autoritățile noastre încă bâjbâie și nu iau măsuri ferme pentru a împiedica pe cât posibil răspândirea virusului. Chiar e atât de greu să se închidă școlile două-trei săptămâni? Ce atâtea discuții și ședințe interminabile? Suntem deja în criză, chiar dacă avem numai 15 cazuri confirmate pe teritoriul țării. Noi ce facem, stăm cu mâinile în sân? De ce abia de azi s-au oprit toate zborurile spre și dinspre Italia?

Mă uitam aseară la conclavul guvernamental adunat în miez de noapte la Palatul Victoria. Bâlbâieli la multe răspunsuri, cam multă incoerență la miniștrii liberali.

Pe fondul iminent al înmulțirii cazurilor în România, noi încă ne ținem de jocuri politice. Alegerile anticipate ar trebui uitate rapid, pentru că nu mai e timp pentru căderi regizate de guverne. E nevoie de un pact, fie și unul nescris, al înțelepciunii politice. Lăsați sondajele, domnilor liberali, coronavirusul e prea periculos. Hai să fim raționali, cât încă nu e târziu. Numele de cod pentru perioada asta ar trebui să fie PREVENȚIE, nu ANTICIPATE.

Dacă liberalii nu vor să guverneze, se pare că îi va obliga coronavirusul. Anticipatele lui Iohannis sunt o glumă sinistră, aşa cum i-au fost şi primele luni din noul mandat. România are nevoie astăzi de unitate, solidaritate, măsuri ferme, prevenţie şi eficientă în prevenirea unei epidemii care bate tot mai insistent la uşă.

Cu Cîțu, fără Cîțu, cu Orban sau cu oricare unealtă de-a lui Iohannis s-ar mai nimeni, România are nevoie de guvern! Romanii trebuie protejaţi de coronavirus, dar mai ales de oportunismul şi politicianismul ieftin care se practică astăzi la Cotroceni şi la Palatul Victoria“.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *