Atitudinea creează viitorul

Primul meu discurs în politică, acum mai bine de 17 ani, a fost în fața unei săli pline cu tineri. Le-am vorbit atunci din experiența mea de fost lider al studenților, implicat în mișcarea sindicalistă, reprezentant al studenților la nivel național în relația directă cu Ministerul Educației la acea vreme, organizatori de diferite proteste și greve studențești, membru ani buni în structuri de conducere ale facultății și universității. Le-am vorbit despre atitudine, despre schimbare, despre prospețime și asumare în politică, despre suflul nou pe care eram obligați să-l aducem în politica românească. Discursul a fost primit cu reticență, ba chiar teamă, de către colegii de partid și de generație. Am înțeles că pornisem pe un drum lung și greu, acela de a pune umărul la construirea unei noi generații, capabilă să schimbe politica și societatea românească în bine.

Au trecut anii, mult prea mulți și cu schimbări prea mici, mult sub speranțele noastre de atunci. Am rămas totuși același idealist, deși mi-am pierdut naivitatea specifică vârstei de atunci, mi-am întărit însă ambiția, determinarea și tenacitatea de a duce acest proces de asanare a politicii românești mai departe. Nu s-a putut în partidul din care am făcut parte, dar se poate cu siguranță în ADN – Alternativa pentru Demnitate Națională, un proiect nou care reinventează politica prin introducerea unor concepte total noi menite să aducă transparență, predictibilitate, meritocrație, onestitate, empatie, altruism și responsabilitate atât în modul intern de funcționare al unei organizații politice, cât și în acțiunea publică. Pentru că acum există ADN, cred mai mult decât oricând că politica poate fi făcută, deschis, demn, asumat și mai ales cu bucurie.

Sunt un optimist incurabil care apreciază originalitatea, creativitatea, curajul și puterea de a visa a celor din jur. Cătălina și cu mine trăim în fiecare clipă minunea de a fi părinții celor trei fete, Teodora, Victoria și Alexandra, care reușesc într-un mod doar de ele știut să umple fiecare clipă de veselie, dragoste și încredere într-o lume mai bună.