„Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.” – Nicolae Titulescu 

Politica pentru mine a fost dintotdeauna un subiect interesant, dar niciodată până acum nu am dorit să mă și implic în domeniu. Hotărârea luată în toamna anului 2019, de a deveni membru în ADN, a fost mai degrabă o necesitate resimțită și conștientizată, căci altfel nu se mai putea. Nu mai puteam aștepta și doar privi de la distanță, cu nemulțumire, fără să și fac ceva. ADN este oportunitatea mult așteptată de a întocmi o echipă cu care să pot pune în practică toate planurile și proiectele ce vor aduce o schimbare mult așteptată în țara mea.

Îmi place să vorbesc cu oamenii, să le ascult poveștile de viață, în general să socializez în orice circumstanță mă găsesc. Ador călătoriile și să descopăr locuri parcă rămase undeva în timp și poveștile lor. Iubesc orice sport de iarnă, cățeii și îmi place să dansez.